Andreas Isaksson revine la nationala
Sambata va avea loc derby-ul grupei F, Suedia - Danemarca. Suedezii sunt constienti ca o eventuala victorie ii va apropia de europene si in acelasi timp le va micsora considerabil sansele de calificare ale adversarilor.
‘Asteptam cu nerabdare meciul si suntem siguri ca vom obtine victoria’, a declarat atacantul celor de la Inter Milano, Zlatan Ibrahimovic.
Suedia este liderul grupei cu 18 puncte din 7 meciuri, cu doua mai multe decat Irlanda de Nord si cu 3 mai mult decat Spania. 3 din cele 18 puncte au fost obtinute la ‘masa verde’, dupa ce la meciul tur cu Danemarca un suporter a intrat pe teren si a bruscat arbitrul de centru al intalnirii. Meciul a fost oprit la scorul de 3-3, iar UEFA a decis ca meciul sa fie castigat de Suedia cu 3-0. Danemarca ocupa locul 4 cu doar 10 puncte din 6 meciuri.
Lars Lagerback poate conta din nou pe portarul Andreas Isaksson, revenit la capacitate maxima dupa ce a lipsit trei saptamani datorita unei accidentari la deget.
Capitanul Fredrik Ljungberg nu a fost la fel de norocos si va absenta datorita unei accidentari la coapsa. Aceeasi soarta o are si Marcus Allback care urmeaza un tratament de recuperare dupa ce si-a fracturat un deget.